Nu stiu de ce imi place sa privesc ploaia de pe balcon, nu inteleg ce anume mi se pare atat de interesant. Cred ca totusi, e sentimentul pe care mi-l inspira; nostalgia aparuta brusc in peisajul gri si apasator.

Si ziceam de gri, ca nu vreau sa ma pierd prea mult in detalii insignifiante si obscure, asa cum fac in acest moment.

Deci, gri-ul…scuza-ma, te rog, dar in ultimele zile simt o lipsa acuta de concentrare, nu inteleg carui fapt e datorata. Dar sunt invadata  de o slabiciune generala si ma refer fizic, dar imi afecteaza si psihicul in mod evident. Ceva imi lipseste…

Asadar, am terminat cu nuantele vesele de roz din par, iar Raul a reusit sa “stinga” Ellumenul acela puternic in nuante de roz bonbon. Nu stiu exact cum, daca ma intrebi, dar tot ce am observat e ca a combinat o serie de 5 nuantatoare si cam acesta a fost rezultatul final. Imi place, imi place mult de tot.

Acesta a fost si momentul in care am realizat cat de mult imi plac culorile neutre; cat de mult imi place gri-ul. Nu e o culoare trista, nici pe departe posomorata. E incadrata undeva intre fresh si classy. Ma reprezinta in momentul de fata. Poate trec printr-o perioada de tranzitie…o fi asta urmatoarea etapa din procesul de maturizare? Nu stiu daca imi place; nu stiu daca o vreau, dar cu siguranta e nevoie de ea ca, deh…acum sunt mare. 🙂

E acel moment in care realizezi ca nu esti multumit cu efortul depus in ceea ce faci si stii ca se poate mai mult si mai bine. Nu inteleg…de ce nu m-am apucat mai devreme de balet sau actorie? De ce nu calatoresc mai des? (de fapt, asta implica si partea finaciara, deci nu e chiar asa usor). De nu pot sa dansez chiar in mijlocul strazii, daca imi vine? Sau sa imbratisez un necunoscut daca sunt foarte fericita?De ce nu postez mai des pe blog ca am atatea seri in care  compun tot felul de cotroverse interesante in minte si care atat si supravietuiesc – o seara.

Toata lumea e atat de prinsa in rutina. Toti suntem atat de robotizati, sub zilnica presiune a problemelor legate in cea mai mare parte, de bani.

Vreau sa fac mai mult din ceea ce imi place. Si stiu ca pot, nu inteleg ce ma retine…Oare ce tot astept? De ce trebuie sa asteptam anumite lucruri sau persoane care sa ne motiveze, de ce nu putem fi chiar noi cei care ne motivam si inspiram pe ceilalti. De ce am atatea intrebari si inca nici n-a inceput saptamana?

Cu totii vrem sa ne detasam de mediocritate, dar e atat de comod acolo, nu-i asa? E atat de comod ca totul sa fie “OK” si sa nu ne prezentam in fata nici unui risc sau pericol. Dar fara sa risti, n-ai cum sa castigi.  Oare cat timp se poate trai in mediocritate? Si prefer sa fie totul “foarte bine” sau “foarte rau” decat sa fie “OK”. Si stiu ca in adancul sufletului si tu esti la fel ca mine.

Interesanta si viata asta de “om mare”, cu toate “ofertele” ei. Cu totii vrem sa fim diferiti, dar atunci n-am fi la fel ca toata lumea?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 18 19

Photo credits: my dear friend, Pufi

Outfit details:

Grey romper from COS, Vienna

Silver sox from COS, Vienna

White FOSSIL watch

Random brand necklace

White ADIDAS sneackers from ADIDAS shop, Vienna

Silver clutch from MELI MELO